top of page

Burnout-ul sau de ce e nevoie din cand in cand de o pauza

M-am obisnuit de mica sa stiu ca "duc mult". Am dus mult si la scoala, "am dus mult" si cu hobby-urile, desigur ca "am dus mult" si la job si ghiciti ce: fac acelasi lucru si cu BakerSweet din cand in cand...iar cand job-ul principal se aduna cu o multime de comenzi si cu diferite nevoi ale vietii de familie, iese cu o epuizare serioaasa.

Sunt aproape convinsa ca majoritatea dintre voi ati trecut, cel putin o data, prin asta si ca puteti confirma ca experienta este destul de neplacuta. As spune ca de-a lungul anilor, am invatat mai bine care imi sunt limitele si cat mai exact este acest "mult" al meu.

As fi tentata sa spun si ca am invatat sa ma opresc la timp, insa nu este mereu cazul si uneori as spune chiar ca nu se poate evita pe deplin o situatie de genul asta.

Stiti cum e vorba aia "cand vin, vin toate odata"? Uite asa am patit eu fix inainte se Sarbatorile de Paste. Nu am estimat bine volumul de muca de la job, sau mai exact m-a luat prin surprindere ca o palma rece dupa ceafa, pentru ca nu ma invat minte o data pentru totdeauna ca domeniul asta in care lucrez, cu reclame si seriale, e foarte impredictibil.

Uite asa in loc sa primesc vreo 6-8 efecte speciale pentru serial, marti, am primit 23. Mentionez asta in ideea in care noi joi la 7 dimineata plecam la munte intr-un loc fara semnal la telefon sau la internet.

Poate ca m-as fi descurcat doar cu efectele, dar eu ambitionandu-ma sa fac de toate, am acceptat sa fac si o animatie pentru niste clienti care aveau nevoie de ea gata cu o zi inainte de plecare. Aceste 2 lucruri, impreuna cu comenzile de lumanari de Paste, mi-au cam pus capac, pentru ca am ajuns sa lucrez cate 14-16 ore pe zi si am fost tare aproape de un burnout. Again, in locul in care am spus ca fac tot ce pot sa nu mai ajung.

Marele meu noroc a fost ca plecand la munte 5 zile, fara internet sau telefon, nu avut cine sa ma deranjeze cu nimic si mi-am incarcat bateriile tare bine in natura. Am facut excursii scurte, am stat pe marginea raului si am ascultat apa cum curge fara incetare, ne-am jucat in aer liber si mancat mult, dar 100% natural, numai legume crescute la ei in gradina si carne, lapte si oua de la animalele lor de la ferma.

Excursia mi-a pus efectiv viata "pe pauza" cateva zile si m-am intrebat cum traiau oamenii acum 50-100 de ani. Evident ca nu se relaxau toata ziua cum am facut noi, dar conexiunea cu natura si muncile fizice, cu propriile maini, cred ca ii tineau mai impamantati, mai constienti si mai aproape de sine. :

M-am gandit atunci ca de fiecare data cand sunt tentata sa iau mai mult decat "ar trebui sa duc", nu mai mult decat "as putea sa duc", sa ma intorc cu gandul la Penteleu si la liniste, natura si efectiv viata traita incet.

Ma intrebase cineva mai demult intr-un story cum fac fata burn-out-ului sau cum il gestionez cel putin si cred ca raspunsul meu sincer este ca nu am exact un raspuns. Incerc pe cat pot sa nu ajung in punctul ala, insa uneori e dificil. Uneori am de impachetat zeci sau sute de marturii intr-o noapte pentru ca am fost toate zilele de dinainte la filmari, alteori am de facut efecte si animatii pana noaptea tarziu, alteori am filmari de noapte.

Cred ca in cazul in care nu putem evita epuizarea, e bine totusi sa fim constienti ca va fi nevoie de o pauza mai lunga si intensa cat se poate de repede. Si e chiar bizar sa te opresti asa dintr-o data, cand mintea ta inca alearga peste tot fiind obisnuita cu ritmul de dinainte. E ciudat si parca nenatural, dar pentru mine esential ca sa pot functiona mai departe.

As vrea sa pot spune ca stiu care este modul prin care sa evit epuizarea, si ca stiu sa imi prioritizez sanatatea fizica si mentala mereu, insa cred ca mai am pana invat asta pe deplin. Poate si pentru ca societatea ne invata sa "tragem tare", sa ne creem un viitor, un nume, o stabiliate financiara, iar cei care traiesc altfel sunt priviti ciudat, sau poate ca asta e mediul in care am lucrat, cu voci in stanga si in dreapta care spuneau "pana la 40 de ani trebuie sa tragi tare ca apoi sa ai un viitor asigurat si sa te odihnesti". Ma intreb adesea: "Dar oare vreau asta?" Cred ca ramane de vazut, de cantarit si de simtit ce mi se potriveste cel mai bine, momentan incerc sa fac cat pot de bine din toate.

Apropierea foarte mare de burn-out de dinainte de Paste, m-a facut sa-mi iau o pauza mai lunga, sa postez mai putin si sa ma mai ocup si de mine, de odihna, de familie si nu regret absolut deloc.

Traim asa intr-o era a vitezei pe toate planurile in care "daca nu postezi nu existi" sau "uita lumea de tine" si poate ca asa e....dar as vrea ca in procesul asta, sa nu uitam noi de noi, sa nu uitam sa ne dam ragaz, sa fim blanzi, sa ne iubim corpul si sufletul asta care sunt absolut fenomenale pentru ca ne plimba peste zile si ani, ne ofera timp sa exploram, sa simtim si sa traim...asa cum vrem noi!


Voi cum evitati epuizarea?


photo credits: @Nouellin

16 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page